Campioana mondială, Argentina, a învins Egiptul cu 3-2, după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale actualei Cupe Mondiale. O partidă cu aproape toate ingredientele posibile: fotbal de calitate, răsturnări de situaţie, VAR, penalty ratat, bare, nervi întinşi la maximum şi un final care a ars mai tare decât nisipul deşertului.

Argentina a început partida în stilul Nuevo Tango. Dacă te concentrai suficient asupra ritmului jocului, Messi părea să împrumute ceva din melancolia lui Astor Piazzolla (compozitor şi instrumentist argentinian care a revoluţionat muzica, a creat acest stil nou, care a combinat tangoul tradiţional cu elemente de jazz şi muzică clasică), o lentoare şi o nostalgie greu definibilă. Egiptenii veniseră cu un mesaj simplu: „Să facem istorie!” Ambiţios, dar trebuie spus că o ţară cu câteva mii de ani de istorie îşi găseşte cu greu loc pentru încă un capitol petrecut pe un petec de iarbă, care nici măcar nu este udat de Nil.

Începutul a fost un amestec de forţă, tensiune şi curaj. În minutul 15, Ibrahim a deschis scorul cu o lovitură de cap şi a demonstrat că istoria poate fi scrisă şi cu fruntea.

Argentina a reacţionat imediat. După numai trei minute a primit un penalty. Faza a părut discutabilă, VAR-ul a confirmat decizia arbitrului, însă zeul fotbalului a ţinut să restabilească echilibrul. Messi a executat slab, iar Shobeir a apărat. Câteva minute mai târziu, căpitanul argentinian a lovit şi bara dintr-o lovitură liberă executată impecabil. Dacă prima repriză a avut un erou, acela a fost fără îndoială portarul Egiptului, care a respins aproape tot ce putea fi respins.

Pentru iubitorii de statistici, încă un record: Lionel Messi devine primul jucător din istoria Cupelor Mondiale care ratează două lovituri de la 11 metri la aceeaşi ediţie.

Repriza secundă a început cu un nou şoc. Zico a făcut 2-0, după o fază superbă construită împreună cu Salah. Bucuria a fost însă spulberată de VAR, care a descoperit o tragere de tricou petrecută parcă „cu două zile înainte”. Banca Egiptului era în pragul exploziei. Numai că Zico şi Salah au refăcut aproape identic faza câteva minute mai târziu, iar de această dată nimeni n-a mai găsit nimic de anulat. 2-0 şi deşertul începea să înghită campioana mondială.

Argentina părea în corzi. Dar marile echipe au un defect pentru adversari: refuză să moară.

Romero a redus diferenţa în minutul 79, cu o lovitură de cap din centrarea lui Messi, iar din acel moment meciul a luat foc. Inevitabilul Messi a egalat când mulţi se întrebau dacă nu cumva ar trebui schimbat. Apoi, în minutul 92, Enzo Fernandez a închis definitiv povestea. Surpriza a fost pusă la pământ, împachetată şi expediată acasă.

Pe banca Egiptului, nervii au cedat. Protestele au curs în toate direcţiile, iar ultimele secunde au fost jucate mai mult cu sufletul decât cu picioarele.

Argentina merge mai departe, însă lasă în urmă şi un mare semn de întrebare. Când eşti campioana mondială şi te clatini serios în faţa Capului Verde şi a Egiptului, când ai nevoie de o remontada în ultimele minute pentru a supravieţui, înseamnă că orchestra încă ştie partitura, dar instrumentele nu mai sună la fel. Iar la un Mondial, tangoul poate cuceri publicul, însă trofeul îl ridică doar echipele care nu dansează permanent pe marginea eşecului.